Vernisajul Vinului 2018!

Vinuri unul ca unul şi şlagărele anilor 80. Sub aceste acorduri a avut loc, în Casa Sărbătorii, ediţia de primăvară a „Vernisajul Vinului”. 51 de companii și-au expus 250 de vinuri tinere și de colecţie. Evenimentul a adunat ambasadori, care spun că ar fi păcat ca vinul moldovenesc să nu fie cunoscut şi în alte ţări. Vizitatorii au rămas încântaţi de vinurile expuse la eveniment, dar şi de atmosferă care a dominat seara. Sectorul vitivinicol este unul important în economia naţională, iar în ultimii ani s-a dezvoltat considerabil.

”Fiecare două sticle de pe globul pământesc se produc în Republica Moldova, dar pentru noi încă a asta e puțin. Noi avem posibilități de a mări și cantitatea și calitatea și în direcția asta se lucrează. Fondurile care le avem ele cresc în fiecare an. Subvențiile cresc, numai pe anul trecut avem peste 100 de milioane”, a comunicat ministrul Agriculturii, Liviu Volconovici.

Cele mai bune vinuri au fost premiate cu trofeele „Vernisajul în alb ” şi „Vernisajul în rose”. Evenimentul a ajuns la cea dea XIV – ea ediţie şi este organizat de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, în parteneriat cu USAID Moldova.


Фото




Комментарии




Добавить комментарий

Комментарий:
Введите код,
изображенный на картинке: